Niște scurte idei din articolul lui Yanis Varoufakis:
Obsesia lui Trump pe tarife face parte dintr-un plan economic global care este solid — deși inerent riscant. Băncile centrale străine nu permit dolarului să se ajusteze în jos la nivelul „corect” — la care exporturile SUA se redresează, iar importurile sunt restrânse. Centrală pentru această nouă ordine globală ar fi un dolar mai ieftin care să rămână moneda de rezervă a lumii.
El știe că piețele nu vor realiza acest lucru de la sine. Doar băncile centrale străine pot face asta pentru el. Dar pentru a fi de acord să facă acest lucru, ele trebuie mai întâi să fie forțate să acționeze. Și aici intervin tarifele lui. […] Utilitatea lor provine din capacitatea de a șoca băncile centrale străine să reducă ratele dobânzilor interne. În consecință, euro, yenul și renminbi-ul se vor înmuia în raport cu dolarul. Acest lucru va anula creșterile de preț ale bunurilor importate în SUA și va lăsa prețurile plătite de consumatorii americani neafectate. Țările vizate de tarife vor plăti, de fapt, pentru tarifele lui Trump.
Dar tarifele sunt doar prima fază a planului său măreț. […] Atunci intră în joc a doua fază a planului lui Trump: marea negociere.
Trump disprețuiește întâlnirile multilaterale și negocierile aglomerate. El este un om al discuțiilor unu-la-unu. Lumea sa ideală este un model de tip „hub and spoke”, ca o roată de bicicletă, în care niciuna dintre spițe nu contează prea mult pentru funcționarea roții.
De la țările asiatice care acum acumulează cei mai mulți dolari, el va cere să vândă o parte din activele lor pe termen scurt în dolari în schimbul propriei lor monede (care astfel se apreciază).
De la o zonă euro relativ săracă în dolari, măcinată de diviziuni interne care îi sporesc puterea de negociere, Trump ar putea cere trei lucruri:
- să accepte să își schimbe obligațiunile pe termen lung cu unele pe termen ultra-lung sau posibil chiar perpetue;
- să permită migrarea producției germane în America;
- să cumpere mult mai multe arme fabricate în SUA.
Când un guvern străin cedează cererilor sale, el va fi obținut o nouă victorie. Iar când un guvern recalcitrant rezistă, tarifele rămân în vigoare, generând Trezoreriei sale un flux constant de dolari pe care îi poate folosi cum consideră de cuviință (deoarece Congresul controlează doar veniturile din impozite). Odată ce această a doua fază a planului său este completă, lumea va fi fost împărțită în două tabere: o tabără protejată de securitatea americană cu prețul unei monede apreciate, pierderea capacităților de producție și achiziții forțate de exporturi americane, inclusiv arme. Cealaltă tabără va fi probabil mai apropiată strategic de China și Rusia, dar tot conectată la SUA prin comerț redus, care oferă totuși SUA venituri regulate din tarife.
Donald Trump’s economic masterplan. He is plotting an anti-Nixon shock
