Am aici o serie destul de lunga de post-uri pe subiecte legate de Google si produse ale sale: fie ca e vorba de Wave, de Chrome sau de HTC Hero cu Android. Revin la acesta din urma pentru ca subiectul merita un post separat si o mai mare atentie.
La numai un an de la lansarea oficiala (22 octombrie 2008) Google si al sau Android se apropie cu pasi vertiginosi de faza in care trebuie luati in serios. De catre Apple (desi nu se pozitioneaza nicidecum ca un alt iPhone killer), de Nokia (care pierde teren, si mai nou si bani cu al sau Symbian), de catre operatori (desi semneaza parteneriate cu ei vor trebui sa se “supuna” la un moment dat regulilor pe care Big G le va dicta).
Daca prima versiune a noului OS de la Google a fost reusita, dar trebuie recunoscut ca nu extraordinara, ceea ce Google anunta pentru versiunea 2 precum si viteza cu care Google isi “tuneaza” sistemul de operare si cu care semneaza parteneriate (atat cu producatori cat si cu operatori) ar trebui sa le ridice macar sprancenele executivilor din telecom.
Daca Apple stie sa creeze rumoare si fani dedicati in jurul produselor sale, probabil ca singurul mare competitor care se descurca cel putin la fel de bine la acest capitol este Google. Si nu numai ca stie, dar are forta sa o faca.
Cu Google si al sau Android, am senzatia ca revad filmul Microsoft din anii ’80. Lansarea unui sistem “neterminat”, lasam lumea sa-l foloseasca si sa afle ce e bine si ce e rau cu el si facem un fine-tunning constant. Este exact opusul strategiei Apple: lucram la el 1 an, dar cand il lansam merge struna.
Strategia Google mi se pare mai adaptata timpurilor in care traim. Fara exclusivitati, dar cu o strategie de parteneriate destul de clara (atat cu operatori, cat si cu producatori de device-uri). Si daca tot suntem la producatori sa facem o mica lista: HTC, Motorola, Samsung, Sony Ericsson, LG, Huawei, Asus, NEC, Dell, Lenovo au deja in piata sau in faza finala terminale Android. Va las pe voi sa-i identificati pe cei trei care lipsesc din lista đŸ™‚
Ar fi deci vorba de varietatea de terminale mobile (de orice fel, incluzand aici netbook-uri sau tablet PC-uri sau eBook Reader-ul de la Barnes&Noble) pe care Android este si va fi disponibil, pe care eu personal o consider un avantaj serios. E drept UN terminal cu UN sistem de operare e mai usor de gestionat din punct de vedere al marketingului, dar vorbim de o piata uriasa care isi doreste varietate si peronalizare mari degraba decat One-Size-Fit-All pe care Apple il propune.
Fanii Apple o sa arunce acum in mine cu cele 100.000 de aplicatii disponibile in App Store. E un avans considerabil fata de cele “doar” 20.000 din Android Market, dar daca luam in considerare ca o majoritate covarsitoare a acestora sunt gratuite (spre deosebire de AppStore) atunci raportul de forte se mai echilibreaza un pic. Integrarea cu “norul” Google si cu aplicatiile acestuia (Docs, Mail, Maps, YouTube etc) nu vine decat sa puna capac la toate argumentele anterioare (si sa ma duca, din nou, cu gandul la Microsoft si al sau Windows).
Mai multe detalii despre noua versiune Android 2.0 aici