Pentru a functiona cu success, capitalismul are nevoie ca mecanismul de succes si esec sa functioneze corect.
Pana la urma, succesul economic american/occidental este bazat pe piata si pe corectiile facute de ea. Pe egalitatea de sansa in piata. De ce eu, antreprenor si proprietar de business platesc cu “business”-ul greselile care le fac, iar granzii sunt salvati, culmea, tot cu banii mei.
Falimentul exista ca optiune si este functional. Pana la urma asta nu inseamna neaparat (de multe ori chiar din contra) ca fabrica isi inchide portile si toata lumea pleaca acasa. Din contra, presupune o anumita protectie impotriva celor care au de incasat bani de la firma cu pricina, pentru perioada de reorganizare. Pana la urma falimentul e ultima sansa data unei companii. Au fost companii (si aici vorbim de Big Fishes) care in urma falimentului au gasit calea de a exista in continuare si de a reveni pe linia de plutire (Delta Airlines, Texaco, United Airlines) si altele ca Enron sau Worldcom care falimentul le-a inchis pur si simplu pentru ca apucasera un drum diferit decat cel declarat oficial si in in afara limitelor legii.
Falimentul curata sistemul si nicidecum nu desfiinteaza firma cu pricina. De ce as ajuta si as incuraja un management care a luat deja niste decizii gresite? Ce ma face sa cred ca dupa ce “tiparim” niste bani pentru a salva firma cu pricina, managementul nu va lua acelasi gen de decizii in continuare? In fond daca a facut-o cu banii actionarilor de ce n-ar face-o in scopuri “nobile” (salvarea firmei si a locurilor de munca) cu niste bani imaginari pe care statul i pune la dispozitie?
Ajutorarea/salvarea/nationalizarea bancilor sau a gigantilor de tipul General Motors inainte de intrarea in faliment, este practic recunostinta pentru politica de investitii riscante pe care bancile de investitii au dus-o in ultimii ani. Este plata din banii publici a unor bonusuri pentru cei care au luat, ne place sau nu, niste decizii gresite. Daca guvernul american ar intentiona cu adevarat sa se implice doar in salvarea marilor firme aflate in dificultate si inscrise pe lista de nationalizare, le-ar prelua, dar dupa ce acestea ar declara oficial starea de faliment.
Nelasand unul dintre giganti sa intre in procedura de faliment si sa porneasca rapid, sustinut si supravegheat procedura de reorganizare, nu faci decat sa ucizi, unul cate unul, toti pestii mici care coexista cu acesta (si aici nu vorbim de capuse), toate firmele mici si mijlocii care depind de verticala si orizontala de pestele cel mare.
De ce ii este Americii frica de faliment de data asta? Actiunile se duc in jos? Mai conteaza, cand sunt oricum la minimul din ultimii 25 de ani si oricum mai e loc de dus in jos? Cheltuieli bugetare suplimentare (fondurile de pensii si asigurarile medicale suportate de aceste firme vor trece in cheltuiala statului american)? Plimbarea acelorasi bani prin mai multe buzunare nu face decat sa ajunga mai putini la destinatie si nicidecum mai multi.