Incredibil! iPhone va avea MMS si Copy/Paste

Dincolo de calitatile interfetei, revolutionare fara doar si poate, precum si de faptul ca utilizatorii iPhone au apasat serios pedala internetului mobil, la nivel global, si au urnit lucrurile la toti producatorii/operatorii in acest sens, dincolo de toate astea spuneam, cred ca modelul de business al Apple se indreapta pe un drum gresit.

Apple iese acum si ne prezinta promisiunea ca undeva in vara, celebrul telefon, revolutionar in diverse alte domenii, va capata functii celebre precum Copy/Paste sau MMS.

Pai dincolo de faptul ca usor “lucrat” din soft, chiar si iPhone 1.0 stie MMS (desi Apple sustine sus si tare ca are limitari hardware care nu-i permit acest lucru), copy si paste, sa fim sinceri, nu e chiar o revolutie in materie. Nici tastatura orizontala in toate aplicatiile. A, il aducem la zi, ca fim in piata, e ok. Dar nu mai e vreo “realizare”. Ascundem insa sub aceasta prezentare alte “functionalitati” precum App Subscription, unde avem sansa sa nu mai cumparam un joc pe care sa-l jucam dupa bunul plac, ci la un moment dat, Apple sa sa aiba posibilitatea sa imi vanda nivel cu nivel si cand mi-e lumea mai draga sa ma intrebe daca nu cumva vreau sa cumpar si nivelele urmatoare la jocul pe care l-am platit deja?

OK, Apple e business, nu e vreun ONG. Impresia care mi-o lasa este ca au uitat ca nu mai sunt un produs de nisa, adresat unui grup de fani care pleaca la 2 noaptea de acasa sa stea la coada si sa fie primii care cumpera un produs de-al Apple. iPhone e deja mainstream si cred ca Apple ar trebui sa tina cont de asta atunci cand abordeaza piata.