Pentru a intoarce privirile de la clasele inalte ale baronetului sau de la incremenirea in neant a guvernulu sau pentru ca schimbarea puterii in Romania inca nu s-a definitivat, avem parte in ultimele luni de evenimente care mai de care, ce au se pare rolul de a ne tine cu ochii pe televizoare si pe presa, scapand din vedere aspectele de altfel mai importante ce trec pe langa noi. Am reusit in mai putin de trei luni sa umplem presa cu:
- spargeri de banci in stil mafiot cu cagule si arme de foc
- talharii de case valutare urmate de crime si punere in libertate a suspectilor principali (*)
- furturi de arme (primul de acest gen in tarile NATO) dintr-o unitate militara
- intre timp, un apropiat al fratilor Camataru, Mincu Silvestru, este propus prim-adjunct al ministrului de interne. Din această postură, el ar fi controlat serviciul secret al ministerului. Implicit, ar fi supravegheat îndeaproape afacerile lumii interlope.
- ministrii de interne sunt schimbati pe banda rulanta (sa-i explice cineva si Elenei Udrea ce se intampla)
- Constantin Iancu, protejat al lui Radu Berceanu, căruia PDL ii daduse DEJA șefia Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF) desi era anchetat înca din 2006 pentru sechestrare de persoane și amenințare, este demis in urma dezvăluirilor Evenimentului Zilei (*)
- angajati ai MAI (sefi de clanuri interlope) isi impart pumni si teritorii cu angajatii unor firme de paza (interlopismul la vedere) intr-ul “select” loc de vanzoleala din Capitala. Eugen Preda, capul scandalului de zilele trecute, nu este considerat, fireste, pericol public, si este pus in libertate.
Daca adaugam la ce citam mai sus si un foarte probabil val de infractori repatriati din Italia catre Romania viitorul apropiat nu este deloc roz.
In tot acest timp, bravi jandarmi si politisti, simuleaza penibil si fals actiuni in forta in baruri si discoteci cu lanterne in ochi, cagule si camere video, incercand inutil sa ne redea increderea intr-un sistem putred si urat mirositor.
Ceea ce se intampla in Romania de cateva luni incoace, exista cu siguranta (partial cel putin) si inainte si probabil ca expunerea excesiva pe un model mediatic tip “Elodia” a ajutat la scoaterea in prim plan a intamplarilor, dar si cresteri in audientele TV ravasite de criza economica.
Analizand totul per ansamblu, ma gandesc serios daca toate aceste evenimente, intamplate in mai putin de doua luni in Romania, sunt numai un mod prin care puterea incearca sa ne ia ochii de la realitatile curente (exces de putere) sau lumea interlopa chiar vine oficial la putere in Romania si ne intoarcem in timp la Bulgaria anilor ’90 (vid de putere). “Scenarita si conspiratia” ajunge sa fie varianta pe care in mod in mod suprinzator sau nu mi-o doresc dintre cele doua.
Numai un curajos lider, calare pe un cal alb, mai poate re-pune situatia sub control. Asteapta oare alegerile sau o fi si el depasit deja de situatie?
PS. Desi mi-am propus sa evit tipul asta de subiecte, prezenta lor in jurul meu, oriunde as intoarce capul, face ca acest lucru sa fie mai greu decat imi imaginasem initial 🙂 Ma voi stradui mai mult.